Melania Adony, este numele artistic al unui om ce a ales calmul retras în fața avalanșei profane, prelevând o deschidere personală dinspre interior către exterior. Există calm și echilibru în fiecare început și sfârșit de compoziție, oglinda unei artiste ce iubește omul înainte de a-l avea în fața compozițiilor ei.

Melania Adony se definește ca fiind un învățăcel al vieții, o autodidactă plină de perseveranța echilibrată, excesele fiind eliminate ca un răspuns natural al înțelegerii acelor detalii evidente ale profanului, iar desele cufundări în lumile sacre aducând certitudinea unui adevăr trecut cu vederea de societate.

Arta Melaniei reprezintă acel punct de început al curgerii unui râu, punct ce își găsesțe echilibru în punctul de sfârșit al aceluiași râu, acea revărsare într-o mare de gânduri ce se așează necontenit. Întocmai stropii de ploaie, fiecare detaliu își găsește echivalentul în mediul intelectului și simțirii umane.

 

Călătoria mea este în plină desfășurare, și astfel am devenit artist, autor, arhitect a unei credințe de nestrămutat ce deschide în sufletul oamenilor calea spre sinele adevărat. – Mell

O reflexie permanentă asupra creației primordiale, fărâme de divin sunt împărtășite pe cuprinsul oricărei lucrări ce poartă numele artistei. Adesea, punctul de echilibru al compoziției, se află în tocmai începutul pânzei.

Pânza vorbește permanent cu privitorul, existând un dialog cultivat de Melania, în fiecare tușă, simbol, linie și punct înglobate în textul pânzei. Căci pânzele Melaniei vorbesc. Fiecare compoziție în parte deține firul narativ al unor gânduri ce leagă o istorisire. Pânzele comunica la un nivel superior cu omul, invitând la deschiderea reală, a sufletului și minții, o instigare la reîntoarcere și introspecție.